Nichita Stanescu

POEM

Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi
si ti-as saruta talpa piciorului,
nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,
de teama sa nu-mi strivesti sarutul?

EMOTIE DE TOAMNA

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori,
ca or sa-mi creasca aripi ascutite pina la nori,
ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sa se-nchida cu-o frunza de pelin.

Si-atunci ma apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec in mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

CINTEC

Inima se varsa printre coaste,
sufletul cadea in fluturare.
Se tineau de inelare, miinile noastre,
intr-o veche, grea inserare.
Eu ma rugam la umarul tau,
ma rugam cu un fel de cuvinte albastre.
Ma rugam astfel, mereu,
pina se-naspreau secundele noastre.
Tu erai piatra, tu erai norul,
tu erai vulturul, tu erai ora
din care-si curmau asupra-ne zborul
secundele dindu-se tuturora.
Astfel ne trecea viata, astfel muream,
deveneam transparenti, de gheata.
Privelistea lumii trecea ca prin geam
prin lipsa noastra verticala de viata.
Numai pasarile lovindu-se, foarte mirate,
in noi isi varsau zborul.
Eu ma rugam in cuvinte ciudate.
Tu erai piatra, tu erai norul.

DA, DOAMNE, O PLOAIE ALBASTRA

Si strig in sus, si strig in jos,
la dreapta si la stinga si-nainte
si inapoi, profund nesomnoros,
limba cu luna noua, dinte:

Sa fim spalati de un lichid, sa fim spalati
cum speli cu cirpa uda o fereastra
de tine, doamne, vitregii tai frati,
cu o torentiala ploaie-albastra.

Ploua, siroieste cu ingeri, cu stafii,
pe acoperisurile de tabla, pe mansarde.
Riuri verticale, sunet gri.
Acum se stinge tot ce arde.

Ploua, se lipesc aripi de apa de geamuri.
Frigul isi intinde spre noi o limba ascutita si dubla.
Duce-m-as calare pe un cal fara hamuri
in cimpia neagra, lugubra.

Duce-m-as cu parul ud de ingeri, de stafii,
izbit in timpla de Icarii scinteind
ai apelor, cazind de sus atit de vii
din suspendatul, fixul labirint.

PIERDEREA OCHIULUI

As ciocani cu unghia pina cind
n-as mai avea unghie,
si cu degetul pina cind
mi s-ar toci.

Dar a venit la mine
orbul si mi-a spus:
unghia-n pace,
daca ai cumva un ochi
in virful ei,
de ce sa-l spargi?"

Si totusi si totusi
poarta asta, dintre mine si tine,
trebuie zguduita de cineva.

MEMORIA ASASINA

Privirea nu era dreapta, dimpotriva,
putea ocoli, putea traversa
coltul cu stilp, intunecata ogiva,
somnul intrerupt, sub nemiscata stea.
La despartire mi-ai facut un semn amical
cu mina fosnind ca o frunza.
Sufletul de paianjen, sufletul de cal
se destramau incet ca o pinza
sau ca o umbra de potcoava, insingerind
fiecare secunda din apropiere.
Lung sir de ochi rostogolea, tacind,
privirea ta ferita, de tandra muiere.
Si nimic nu era drept, nici simplu, nici
sacru
in dupa-amiaza cu berarii.
Secundele din jur, dupa masacru
lent putrezeau in ore grase, groase, vii.

INSCRIPTIE NEDESCIFRATA

Trecea foarte repede riul, desi
numai el era de fata, tot timpul.
Fiind de fata el trecea
cu fata cu tot, astfel
ne sarutam cu giturile retezate.
Cuvintele tale si cuvintele mele
erau lipite, pentru ca
locul din care se nasteau
era unul si acelasi pentru amindoi.
Zeu cu doua trupuri si fara cap,
astfel alergam tropaind
din patru picioare,
cu patru miini rezemindu-ne de ziduri.
Trecea foarte repede riul, desi
numai el exista.
Existind, el trecea cu existenta cu tot.
Astfel ramineam singuri, infrigurati,
dormitind in aceeasi rotula.
La mijloc fara culoare,
la margine fara sunet.

LAT

Pe bordul alb si gri de piatra
adolescentii trec in sir,
subtiri ca dunga rea de tibisir
pe tabla noptii idolatra.
O, ecuatii voi, de gradul doi
suave trigonometrii
ale divinului "a fi",
el singur existind in noi.
Ei trec si clopotele bat,
ei trec si tunurile bat,
ei trec si ceasurile bat
din ce in ce mai repede si mai turbat.
Sir lung si sfint, de tine doar
m-as spinzura ca de-un copac
si-as sta batut si clatinat
de vintul rece, secular.

CINTEC

M-a uitat Dumnezeu, gindindu-ma,
pina cind gindul
mi-a devenit trup.
M-au uitat frunzele
adumbrindu-ma,
pina cind nevazutul
mi-a devenit vazut.
Stau ca si cum cineva
ar trebui sa-si aduca aminte de mine
si-ntre timp, ros de aer si nins
mi se stinge lumina-n oricine.